Cine sunt și cum au fost aleși cei 12 jurați care vor decide dacă Trump e vinovat în procesul penal de la New York

Cine sunt și cum au fost aleși cei 12 jurați care vor decide dacă Trump e vinovat în procesul penal de la New York

Cei doisprezece jurați care vor decide dacă Donald Trump este sau nu vinovat de acuzațiile procurorilor în cazul Stormy Daniels, primul proces al unui fost președinte american acuzat de fapte penale, au fost aleși. Mai rămâne să fie selectați jurații de rezervă, proces care se va încheia probabil vineri, și luni ar putea începe pledoariile de deschidere și audierile martorilor.

Cei 7 bărbați și cele 5 femei care formează juriul ales să decidă în primul proces penal al unui fost președinte american provin din Manhattan și majoritatea au cariere cu „guler alb” (funcționari, manageri, corporatiști cu joburi de birou), potrivit Business Insider.

Trei bărbați dintre jurați lucrează în finanțe. Alți doi bărbați sunt avocați, iar două femei au joburi în domeniul sanitar.

Joi după-amiază, judecătorul Curții Supreme din New York, Juan Merchan, a ales cel de-al 12-lea jurat în cazul penal al lui Trump, din Manhattan.

Doi bărbați aleși după-amiaza au ocupat locurile care fuseseră eliberate mai devreme în cursul zilei. Un loc a fost eliberat de o femeie care se temea de publicitate, iar altul din motive mai misterioase.

Unul din cei șase jurați supleanți, o femeie, a fost și el ales.

„Avem juriul”, a anunțat Merchan în sala de judecată după ce a fost ales al 12-lea jurat.

Merchan trebuie să aleagă încă cinci jurați de rezervă, un proces care va fi probabil finalizat vineri. Declarațiile de deschidere sunt așteptate să înceapă luni, a spus judecătorul.

Avocații lui Trump i-au chestionat pe jurați despre sentimentele lor față de fostul președinte

O femeie, care a spus că apartamentul ei a fost jefuit și are un „prieten apropiat” care a fost condamnat pentru fraudă financiară, a declarat că nu-i place „personajul” Trump.

Trump a fost „foarte egoist și individualist” și „nu este pe gustul meu”, a spus ea.

Femeia a completat că poate lăsa aceste sentimente deoparte pentru proces.

„Nu-mi plac nici unii dintre colegii mei, dar nu încerc să le sabotez munca”, a explicat ea, stârnind hohote de râs în sala de judecată.

Alții au lăsat o impresie semnificativ mai puțin colorată. Unul dintre avocații aleși să fie jurat este un bărbat alb de vârstă mijlocie care lucrează la o mare firmă de avocatură, dar spune că „practic nu știe nimic despre dreptul penal”, deoarece se ocupă doar de cauze civile.

Un alt jurat a declarat că are tot felul de activități pe care le desfășoară în aer liber și a spus că nu prea urmărește știrile, dar ascultă podcasturi despre psihologia comportamentală.

„Este micul meu hobby”, a spus el.

Un alt jurat, tot bărbat, a fost ales după ce a spus că știe „puține” despre cazurile penale ale lui Trump și că-și primește informațiile de la The New York Times, The Daily Mail, Fox News și MSNBC.

O femeie tânără de culoare, și ea aleasă pentru proces, a spus că prietenii ei au opinii puternice despre Trump, dar că ea „nu este o persoană politică” și apreciază că fostul președinte „spune ce gândește”.

„Aș prefera asta de la o persoană, decât cineva care este în funcție și nu știi ce face în culise”, a spus femeia.

Trump nu a mai adormit în sala de judecată, dar s-a plâns că îi e frig

Trump a fost mai atent la procesul de selecție a juriului joi, comparativ cu începutul săptămânii, când s-a așezat frecvent pe spate, a închis ochii și a părut că doarme.

Sala de judecată a fost semnificativ mai rece decât în zilele precedente, lucru de care Trump s-a plâns pe tot parcursul zilei.

Uneori își încolăcea brațele în jurul său, de parcă ar fi încercat să-și țină de cald. S-a uitat, de asemenea, la potențialii jurați, întorcându-și corpul și trecându-și brațul peste spătarul scaunului.

Procesul de selecție a juriului de joi a avut un început de rău augur, după ce procurorii au spus că Trump a căutat să intimideze potențialii jurați printr-o postare pe Truth Social, cerând ca unul să fie reținut pentru sfidarea curții. Unul dintre jurații care fuseseră aleși la începutul săptămânii a renunțat, o femeie, care a spus că este îngrijorată de capacitatea ei de a fi imparțială, având în vedere atenția publicului acordată cazului.

Procurorii din biroul procurorului districtual din Manhattan susțin că Trump a falsificat în mod ilegal înregistrările fiscale, acoperind plăți în schimbul tăcerii lui Stormy Daniels, o actriță și regizoare de filme pentru adulți. Scopul acestor plăți, potrivit procurorilor, a fost să o facă să nu declare nimic în legătură cu o aventură pe care ea spune că a avut-o cu Trump înainte de alegerile din 2016, pentru ca el să nu le piardă.

Deși nu se aștepta ca jurații să fie total ignoranți despre Trump și controversa banilor dați actriței, li s-au adresat o serie de întrebări menite să stabilească dacă ar putea lăsa deoparte orice opinii preconcepute și să delibereze cazul pe baza dovezilor prezentate în proces.

După ce toți jurații au fost aleși, avocatul apărării Todd Blanche a recunoscut că audierile ar putea începe încă de luni.

Blanche a întrebat dacă procurorii ar putea dezvălui pe cine plănuiesc să cheme mai întâi ca martori, astfel încât apărarea să se poată pregăti.

„A fost o curtoazie pe care am extins-o”, a răspuns procurorul Joshua Steinglass. „Dar Trump a scris pe Twitter despre martori”, s-a plâns procurorul, adăugând că nu va da numele primilor martori în avans.

Blanche a întrebat dacă acest lucru s-ar schimba dacă apărarea ar promite că Trump nu va „declara” nimic despre martori pe rețelele de socializare.

„Și dacă promite?, a întrebat Blanche.

„Că nu va scrie pe Twitter despre niciunul dintre martori?” a răspuns judecătorul. „Nu cred că aceasta este o promisiune pe care o poate face”.

În timp ce Trump a părăsit sala de judecată joi, s-a plâns de rechizitoriu și de frig.

„Stau aici de zile întregi, de dimineața până seara, în această cameră friguroasă”, a spus Trump pe hol. „Am înghețat de frig. Toată lumea îngheța acolo”.

Editor : M.I.

CosmoNews

Comments are closed.

CosmoNews@2020. All Rights Reserved