AstraZeneca anunță că va mai testa încă o dată vaccinul său anti-Covid

AstraZeneca anunță că va mai testa încă o dată vaccinul său anti-Covid

Vaccinul companiei AstraZeneca, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Oxford, va trece printr-o nouă testare, din cauza „erorii fericite” care a arătat că vaccinul poate fi eficient în proporție de 90% dacă este administrat mai întâi cu o jumătate de doză și apoi cu o doză întreagă.

Joi, directorul executiv al companiei AstraZeneca, Pascal Soriot, a anunțat că vaccinul va fi testat din nou, conform Business Insider care citează o declarație dată de acesta pentru Bloomberg.

„Acum că am aflat că eficiența vaccinului crește în funcție de felul în care este administrat, trebuie să validăm aceste descoperiri și vom face o nouă testare”, a spus Soriot.

Eroarea de dozare la testarea vaccinului, din cauza căreia în jur de 3000 de participanți la testare au primit o doză și jumătate în loc de două doze, a arătat o eficiență mai mare față de cazul în care au fost administrate două doze întregi. Pentru a clarifica această discrepanță și a stabili felul în care trebuie administrat vaccinul, Soriot spune că o nouă testare va fi efectuată.

Vaccinul AstraZeneca are o eficiență de 90% când este administrat în două doze inegale

Luni, cei de la AstraZeneca au recunoscut că folosirea unei jumătăți de doze la prima administrare a vaccinului a fost o greșeală, planul fiind ca subiecților să le fie administrate două doze întregi la o diferență de o lună. Unora dintre ei, însă, le-a fost administrată, din greșeală, doar o jumătate din prima doză.

„Am reverificat datele și am descoperit că au subestimat cantitatea din prima doză de vaccin cu jumătate”, a spus dr. Mene Pangalos, unul dintre directorii companiei farmaceutice, care se ocupă cu cercetarea și dezvoltarea vaccinului.

Această eroare s-a dovedit una fericită, însă, în contextul în care cercetătorii au aflat, astfel, că administrarea vaccinului în acest fel îi mărește eficiența în lupta cu coronavirusul. Pangalos a descris eroarea drept un „noroc neașteptat”.

Vaccinul AstraZeneca este eficient în proporție de 70% în medie, conform rezultatelor ultimelor teste. Atunci când este administrat în două doze, eficiența lui este 62%, însă ea crește la 90% atunci când este administrat mai întâi cu o jumătate de doză, iar apoi cu o doză plină o lună mai târziu.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea care înregistrează o eficiență ridicată, după cele ale companiilor Pfizer și Moderna ale căror teste au arătat o eficiență de peste 94%. Deși arată o eficiență ceva mai redusă decât principalii săi competitori, vaccinul AstraZeneca are ca atuuri principale faptul că nu trebuie stocat la temperaturi negative și că este mai ieftin de produs

Editor : Adrian Dumitru

CosmoNews

Comments are closed.